Drumul Timișoara-Neos Marmaras,Sithonia-Grecia. Informații utile.

Bună, dragilor! În acest articol o să vă povestesc despre drumul Timișoara-Neos Marmaras pe care noi îl parcurgem de câțiva ani buni, în fiecare vară. Ne este foarte dragă această stațiune grecească, a devenit a doua noastră casă. În acest articol, vă voi împărtăși experiența noastră personală, prezentând câteva detalii importante despre traseu, trafic, taxe de autostradă și alte informații utile. Așadar, pregătiți-vă o cafeluță pe care să o savurați împreună cu acest articol.

Traseul și condițiile de drum

Plecarea are loc din Timișoara și mergem pe ruta Serbia- Macedonia de Nord- Grecia. Ieșim din țară pe la Moravița, apoi mergem spre Vârșeț-Smederevo-Niș-Kumanovo din Macedonia. Intrăm în Grecia pe la Gevgelia, continuăm spre Salonic, Nea Moudania și Neos Marmaras. Distanța dintre Timișoara și Neos Marmaras este de 871 km ( fix până în fața hotelului la care ne cazăm de obicei). Acest drum îl parcurgem în aproape 12 ore. Obișnuim să plecăm seara spre noapte, pentru că astfel copiii vor dormi aproape tot drumul. Se bucură foarte tare dimineața când se trezesc și deja pot vedea marea. Nu ne oprim niciunde pe traseu, doar la nevoie pentru toaletă și alimetarea mașinii.

Drumul este destul de ok, doar în Serbia este puțin mai greu până când se ajunge la autostradă pentru că se merge prin câteva sate îmbârligate.

drumul Timișoara-Neos Marmaras

Taxe de autostradă, alimentare cu carburant

Taxele de autostradă pentru Serbia sunt 13 euro, care se plătesc o singură dată, la ieșirea de pe autostradă. În Macedonia de Nord se plătesc 6 euro ( în total sunt 4 porți). În Grecia nu mai sunt așa de multe puncte de plată pentru că se merge doar puțin pe autostradă. Maxim 3 euro am plătit taxă de autostradă pentru Grecia. Noi mai facem 2 ore de la intrarea în Grecia, până în Neos Marmaras.

Benzina este mai ieftină în Macedonia, 1.80 euro/litru. Opriți undeva pentru a alimenta, înainte de intrarea în Grecia.

Manichiură fructată de vară. Nail Inspiration #2

Bună, dragilor! Pentru azi am pregătit o selecție foarte drăguță de manichiură fructară de vară ! Ador unghiuțele frumoase și mai ales în ton cu sezonul. Cine nu iubește vara și fructele ei proaspete? Mie îmi plac până și pe unghii :X .

Manichiura cu fructe de vară oferă un aspect unic și deosebit. Fructele de vară, cum ar fi lubenița, reprezintă simboluri ale sezonului estival, aducând prospețime și veselie. Dacă alegi o manichiură cu fructe de vară, vei atrage privirile și vei ieși în evidență cu unghii frumos decorate și pline de culoare. După pozele care urmează aș putea spune că lubenița îmi place cel mai mult. Îmi place atât culoarea roșie cât și cea verde. Îmi plac purtate separat dar și împreună pe unghii. Și combinația de roz cu verde dă bine în cazul lubeniței :D, fie că e roz pal sau roz intens! Puteți să le combinați cum vreți și cum vă place! Delicioasa lubeniță, dă o notă jucăușă și vibrantă aspectului unghiilor noastre!

manichiură fructată de vară
manichiură fructată de vară

Culorile vibrante de verde și roșu sau roz se combină perfect și creează o atmosferă veselă și estivală. Această manichiură fructată de vară reprezintă o alegere excelentă pentru orice ocazie, de la plajă la petreceri în aer liber, aducând un strop de culoare și veselie.

Continue reading →

Tatuaje temporare cu Jagua și Henna

Bună, dragilor! Vă plac tatuajele? Mie îmi plac doar că nu am îndrăznit încă să îmi fac unul permanent. Apelez la tatuaje temporare atunci când mă apucă cheful de a îmi face un tatuaj. Când decizi să îți faci un tatuaj este important să iei în considerare mai mulți factori pentru a te asigura că vei obține un tatuaj de calitate, care să corespundă în totalitate dorințelor tale. Trebuie să te gândești că îl vei purta pe viață. Da, este adevărat că în ziua de azi tatuajele se pot și îndepărta însă cred că decizia de a îți face un tatuaj permanent trebuie analizată mult și bine, înainte.

Pe mine mă bate gândul să îmi fac un tatuaj încă din liceu. Dacă mă gândesc puțin în urmă, alegerea pe care aș fi făcut-o atunci, cu siguranță nu m-ar mai fi reprezentat și acum. Cred că este nevoie de un anumit grad de maturitate și de cunoaștere de sine în momentul în care îți faci un tatuaj. Cu ani în urmă poate că mi-aș fi tatuat un fluturaș, o floare sau ceva cu stele. Acum aș alege cu totul altceva. Poate o combinație dintre semnul infinitului/arborele vieții și ceva legat de familia pe care o am acum, copiii mei, soțul. Aș vrea poate și un mic simbol care să o reprezinte pe mama, îngerul meu! Pare o alegere destul de grea și tocmai pentru că nu știu exact ce și cum să aleg, prefer să mă joc deocamdată cu tatuaje temporare.

Există mai multe modalități prin care poți obține un tatuaj temporar. Variantele pe care le-am încercat eu și soțul meu, sunt tatuaje temporare cu Jagua și Henna. Henna și jagua sunt două substanțe naturale utilizate pentru a crea tatuaje temporare pe piele. Deși par similare la prima vedere, acestea sunt diferite atât în ceea ce privește originea, compoziția cât și rezultatele obținute.

Henna

Henna este cunoscută încă din antichitate și este derivată din planta Lawsonia inermis. Foliajele uscate ale acestei plante sunt pulverizate și transformate într-un praf fin, care poate fi amestecat cu lichid pentru a crea o pastă vâscoasă. Pasta de henna este de obicei de culoare maro-roșcată și are un miros distinctiv. Când este aplicată pe piele, henna reacționează cu stratul exterior al pielii și lasă un pigment temporar de culoare maro-roșcată până la maro închis. Această culoare se dezvoltă în câteva ore și poate dura de obicei între una și trei săptămâni.

Continue reading →

Penne cu dovlecel, morcov și roșii cherry

Bună, dragilor! Azi am gătit penne cu dovlecel, morcov și roșii cherry! Fiind sezonul legumelor încerc să le introduc cât mai mult în alimentația noastră. Au ieșit super delicioase și m-am gândit să vă las și vouă rețeta. Se fac simplu și rapid, cu doar câteva ingrediente de bază. Am ales dovlecelul ca ingredient principal pentru că este o sursă foarte bună de vitamine, minerale, antioxidanți și este bogat în fibre. Dovlecelul are conținut scăzut de calorii și ajută la menținerea greutății corporale. Conținutul de apă din dovlecel este de aproximativ 95% , ceea ce îl face o alegere excelentă pentru hidratarea organismului. Consumul de dovlecel poate contribui la menținerea hidratării adecvate și la reglarea echilibrului de apă din organism.

Haideți să vedem ce ingrediente am folosit pentru prepararea acestei rețete!

Ingrediente:

  • 2 dovlecei
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 8 căței de usturoi
  • oregano
  • chilli iute (opțional)
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline
  • 4 linguri ketchup de casă
  • o conservă de roșii cuburi sau 200 grame roșii cherry
  • 300 grame paste
penne cu dovlecel

Mod de preparare:

Am spălat dovlecelul și l-am tăiat cubulețe (cu tot cu coajă), am curățat ceapa și usturoiul, le-am spălat și le-am tocat mărunt. Am spălat morcovul pe care l-am tăiat fâșii lungi și subțiri. Într-o tigaie am pus puțin ulei de măsline și l-am încălzit ușor, după care am adăugat ceapa, 6 căței de usturoi, morcovul și dovlecelul. Le-am lăsat pe foc aproximativ 5 minute pentru a se înmuia.

Continue reading →

Plaje din Sithonia care ne-au plăcut cel mai mult

Bună, dragilor! Pentru că vara e atât de aproape m-am gândit să vă povestesc puțin despre câteva plaje de pe brațul Sithonia din Halkidiki, pe care noi le-am vizitat în ultimii ani și ne-au plăcut cel mai mult. Brațul Sithonia este un loc minunat pentru cei care iubesc soarele, plajele încântătoare și apele cristaline ale mării. Ceea ce este bine de știut este faptul că aproape toate plajele de pe brațul Sithonia oferă intrări line în mare, apele sunt de un albastru ireal, iar nisipul este fin!

Există o mulțime de plaje, una mai frumoasă ca alta în această zonă, dar nu numai. Grecia cu totul este o splendoare :X !!! Aș spune că noi am văzut destul de puține plaje de pe brațul Sithonia, comparativ cu numărul lor total. Printre ele se numără Neos Marmaras (cea mai des frecventată de noi), apoi Kalamitsi, Lagomandra, Vourvouru, Korakas din Toroni, Porto Carras, Portokali. Unul din motivele pentru care nu am văzut atât de multe plaje este faptul că primele zile de concediu le petrecem de fiecare dată exact unde suntem cazați. Soțul meu conduce până în Grecia fără pauză. Oprim doar pentru a alimenta mașina, moment în care coborâm și noi pentru a merge la toaletă și a ne dezmorți puțin. Primele 2-3 zile de concediu sunt de revenire după un drum așa lung și de încărcare a bateriilor după un an…solicitant!

plaje din Sithonia - Neos Marmaras

Al doilea motiv?! Nouă dacă ne place într-un loc, acolo rămânem! Așa s-a întâmplat până și cu luna de miere, în 2010. Planul era să ajungem undeva pe o insulă grecească. Odată intrați în Grecia, ne tot “loveam” privirea de indicatorul Paralia Katerini. Această stațiune era una foarte la modă pe atunci și era și îndrăgită de noi! Vă dați seama că ni s-a făcut dor de ea și am hotărât să îi facem o scurtă vizită. Am decis să ne luăm cazare 2 nopți în Paralia, timp în care să ne gândim spre ce insulă ne vom îndrepta. Doar că…pleacă dacă mai poți! Atât de bine ne-am simțit acolo, încât am zis ok, asta e luna noastră de miere! ;;)

Continue reading →

3 idei pentru un mic dejun sănătos

Un mic dejun sănătos furnizează corpului energia și nutrienții de care are nevoie pentru a funcționa eficient pe parcursul zilei. De aceea este important ce alimente alegem să consumăm la micul dejun. Este recomandat să evităm alimentele procesate, bogate în zahăr și grăsimi nesănătoase și să optăm pentru alimente naturale, bogate în nutrienți.

Printre alimentele preferate de noi la micul dejun se află ouăle în combinație cu legume proaspete, iaurtul simplu sau în combinație cu fructe și semințe. Am adunat câteva poze cu variante de mic dejun din ultima vreme pentru a le împărtăși cu voi.

Ouă

Ouăle sunt o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate, ceea ce înseamnă că conțin aminoacizi esențiali de care avem nevoie pentru a susține funcțiile corpului nostru. Pe lângă proteine ouăle mai conțin vitamine și minerale. Ouăle sunt printre cele mai hrănitoare alimente cunoscute. Consumul de ouă la micul dejun ne ajută la mentinerea senzației de sațietate pentru câteva ore bune.

Obișnuiesc să pregătesc cel mai des ochiuri de ou (preferatele soțului și ale celui mic). Mie îmi place destul de mult și omleta pe care o fac cu legume. Iar ouăle fierte au fost și ele destul de cerute de cei mici în ultima perioadă. Variante de pregătire a ouălor avem destule, ceea ce e bine pentru că în felul acesta nu ne plictisim de ele.

Mai jos, după cum se poate vedea avem: varianta 1: ochi de ou cu pâine prăjită, pastă de avocado, oregano și roșii cherry. Iar cea de-a doua variantă: ou fiert cu pâine prăjită, cremă de brânză, castraveți și ardei gras.

mic dejun sănătos

Iaurt

Iaurtul este o alegere excelentă pentru un mic dejun sănătos, deoarece este bogat în proteine, calciu și alți nutrienți importanți. Printre cele mai importante beneficii ale consumului de iaurt se numără: îmbunătățirea digestiei și menținerea sănătății osoase, datorită conținutului de calciu.

Continue reading →

Cum mi-am depășit frica de a conduce

Bună, dragile mele! Astăzi vreau să atingem un subiect mai delicat și anume, cum mi-am depășit frica de a conduce. Vă povesteam aici, în articolul “15 lucruri despre mine“, despre faptul că am permis de conducere de aproape 9 ani, dar nu conduc. Lucrurile s-au schimbat între timp și mă bucur foarte tare pentru că am reușit să fac acest pas important, în sfârșit! În momentul de față conduc de mai bine de 4 ani. Mai mult de atât, în data de 24 ianuarie 2023 s-au împlinit 11 ani de când am luat permisul de conducere! Îmi aduc aminte că eram destul de stăpână pe mine și pe mașină imediat după ce am terminat cu școala de șoferi și cu examenul pentru permisul auto.

Eram hotărâtă să conduc, de aceea mi-am și luat imediat o mașină micuță cu care aveam de gând să circul peste tot unde voi avea nevoie. Am făcut câteva drumuri scurte cu ea, până în momentul în care am aflat că sunt însărcinată.

Atunci s-a schimbat ceva….și a apărut în mine frica de a mă mai urca la volan. M-am lăsat influențată de ea și nu am mai condus deloc pe perioada sarcinii. Am pus pe primul loc sarcina și bebele. Nu am vrut să fac lucruri care să mă streseze sau să îmi afecteze în vreun fel sarcina și viitorul bebeluș. Între timp am dat și mașina, pentru că nu avea rost să o mai țin în parcare. Și așa a stat acolo luni de zile, de a crescut iarba de jumătate de metru în jurul ei :)) .

frica de a conduce

După ce s-a născut bebele, îmi petreceam mult timp cu el acasă. Atunci când aveam de mers la pediatru, la cumpărături sau pur și simplu prin oraș la plimbare, mergeam cu mașina soțului și conducea el. Când a început cel mic grădinița, îl ducea soțul dimineața, iar la prânz mergeam eu pe jos după el, pentru că era foarte aproape de noi. Ne făcea plăcere să ne plimbăm împreună în drum spre casă. Nu îmi lipsea o mașină sau activitatea de a conduce. A mai urmat o sarcină, la 3 ani după prima. Povestea s-a repetat și după ce s-a născut cel de-al doilea copil. Petreceam mult timp acasă cu cei mici iar când trebuia să mergem undeva, mergeam toți 4 împreună.

Continue reading →

Brioșe cu dovleac

Bună, dragile mele! Ce ziceți de niște delicioase brioșe cu dovleac, dacă tot este sezonul lui? Am făcut pentru prima dată brioșe cu dovleac anul trecut și copiii s-au îndrăgostit de ele. Ce îmi place mie la aceste brioșe este faptul că ies foarte pufoase și sunt aromate de la dovleac și scorțișoară. Să nu vă mai spun despre mirosul pe care îl lasă în bucătărie, în timp ce ele se rumenesc frumos în cuptor. Ne bucurăm că este din nou toamnă pentru a putea savura aceste bunătăți. Se poate observa în pozele de mai jos entuziasmul copiilor și faptul că au stat lângă cuptor, așteptând ca brioșele să fie gata! Câtă bucurie pot manifesta copilașii, pentru lucruri atât de simple, dar cu însemnătate mare pentru ei. Au participat și ei la preparare, ca de fiecare dată, așadar se explică nerăbdarea lor de a vedea rezultatul.

dovleac copt

Ingrediente:

  • 175 ml ulei de floarea soarelui
  • 175 grame zahăr
  • 3 ouă
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 200 grame dovleac copt
  • coajă rasă de la o portocală
  • 2 lingurițe de scorțișoară măcinată
  • 100 grame stafide
  • 200 grame făină
  • 1 pliculeț praf de copt
Continue reading →

Manichiură de toamnă, modele cu frunze. Nail Inspiration #1

Bună, fetelor! Frunzele sunt principalul motiv pentru care mie îmi place toamna. Sunt absolut superbi copacii toamna, cu frunze verzi, galbene, arămii sau roșii. Astăzi am ales să vă inspir cu o colecție de manichiură de toamnă, cu modele cu frunze, evident. Că doar despre ele vorbeam încă de la începutul articolului. M-am inspirat și eu la rândul meu de pe Pinterest și am vrut neapărat să vă arăt și vouă ce mi-a plăcut de acolo. M-am uitat la foarte multe poze cu manichiură de toamnă pentru că voiam să îmi fac și eu unghiile în ton cu sezonul 🙂 . Cel mai mult îmi plac modelele cu frunze. Nu cred că voi reuși să îmi pictez pe unghii frunze prea sofisticate dar vreau să încerc. Vedem ce va ieși.

Până una-alta vă las cu pozele care mi-au plăcut cel mai mult. Câteva dintre pozele care mi-au plăcut, defapt. Mai am, și dacă vreți vă mai arăt și altele, pe viitor.

Continue reading →